Un ieșean şi-a omorât concubina, în timp ce era arestat la domiciliu

Un ieşean de 56 de ani şi-a omorât concubina după ce a bătut-o cu sălbăticie în urma unor certuri. El era arestat la domiciliu deoarece fusese prins băut la volan. Femeia de 51 de ani a fost lovită, iar după necropsie, cei de la Institutul de Medicină Legală şi-au dat seama că a fost omorâtă în urma loviturilor.

Un ieşean de 56 de ani şi-a omorât concubina după ce a bătut-o cu sălbăticie

„Iniţial s-a înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pe moarte suspectă. În urma efectuării necropsiei s-a constatat că leziunile s-au datorat unor loviri active, fiind vorba de implicarea factorului uman, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru efectuarea anchetei pe infracţiunea de omor.

S-a stabilit că într-adevăr victima a fost agresată de concubin, de acest inculpat, pentru care s-a formulat o propunere de arestare preventivă. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Inculpatul se afla în arest la domiciliu în momentul săvârşirii infracţiunii de omor. Inculpatul a fost cercetat într-o altă cauză, înregistrată şi aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu privire la o infracţiune la regimul rutier”, a declarat Apostol Mihaela, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, conform ZDI.

Citește și Transportat de urgență la Iași, după un accident vascular din cauza expunerii la soare.

Lasa un comentariu