Zilele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași aduc la catedră specialiști din domeniul comunicării publice

Evenimentele prilejuite de împlinirea a 160 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă în aceste zile.

Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice, din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, organizează vineri, 30 octombrie, începând cu ora 16.00, o dezbatere online cu tema „Provocări ale comunicării digitale în 2020”.

La eveniment participă specialiști din diverse arii ale Comunicării – membri fondatori sau manageri ai unor agenții de publicitate, specialiști în creație publicitară sau planificare media, strategi și consilieri pe probleme de comunicare, membri în departamentele de PR sau marketing ale unor instituții publice, precum și traineri, profesori, studenți și absolvenți ai celor două programe de studii oferite de Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice: specializarea de licență „Comunicare și Relații Publice” și programul de masterat „Relații Publice și Publicitate”**.

Moderatorul întâlnirii va fi conferențiar universitar doctor Ioan-Alexandru Grădinaru, prodecan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice. Întâlnirea este deschisă publicului larg, adresa web fiind anunțată pe site-ul Departamentului și pe pagina de Facebook „Comunicare și Relații Publice UAIC Iași”.

Prima parte a întâlnirii, desfășurată în intervalul 16:00 – 18:00, va consta într-o sesiune de prezentări susținute de specialiști ai Comunicării care vor discuta despre provocările pe care le-au întâmpinat în 2020 și despre concluziile la care au ajuns în urma acestor experiențe.

La această primă parte a întâlnirii, intervențiile vor fi susținute de:

Pr. Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și
Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei;

Dragoș Smeu, General Manager Mavericks. The Agency;

Crina Penteleychuk, Fondator și trainer Crilia;

Claudia Chirilescu, General Manager Spoon Media;

Andreea Nemens, Senior Strategic Consultant 11.22 Consultancy & Creative Services;

Raluca Gavrilescu, Consultant în branding cu specializare pe naming;

Flavian Cristea, Delivery Manager & Digital Strategist la Grapefruit; și Gerard Stan, Conferențiar universitar în Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice, UAIC Iași.

A doua parte a întâlnirii, desfășurată în intervalul 18:00 – 19:00, va consta într-o dezbatere la care vor participa absolvenți ai specializării de licență „Comunicare și Relații Publice” și ai programului de masterat „Relații Publice și Publicitate”, cu privire la modul în care experiențele lor practice pe piața muncii pot fi valorificate ca sursă de inspirație pentru conținutul programelor de studii oferite de Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice.

Linkul întâlnirii organizate pe Google Meet: meet.google.com/dui-jmre-tir

Lasa un comentariu