NEWS Alert: Zece pacienți ai spitalului Municipal din Pașcani depistați pozitiv cu noul coronavirus

Ancheta epidemiologica desfasurata la Spitalul Municipal Paşcani, are in continuare in vedere stabilirea tuturor contactilor directi, izolarea la domiciliu a acestora si testarea pentru COVID-19. In urma testarilor efectuate, pana in momentul de fata au fost depistati 8 angajati ai unitatii medicale cu noul coronavirus, ultimul fiind confirmat la inceputul acestei saptamani, pe data de 20.04.2020. Ancheta s-a derulat in paralel la Spitalul Municipal Pascani, la Centrul de Primiri Urgente din cadrul spitalului si la personalul medico-sanitar care folosea un microbuz in regim special pentru transportul acestora de la Iasi la unitatea medicala din Pascani. Ancheta epidemiologica a evidentiat faptul ca au fost cadre medicale depistate pozitiv cu noul coronavirus care au folosit acest mijloc de transport. Prin urmare, pentru 27 de contacti directi din unitatea medicala dar si din randul celor care au facut naveta cu microbuzul spitalului, s-a impus masura de autoizolare la domiciliu impreuna cu membrii de familie ai acestora. 

Avand in vedere faptul ca ultimul cadru medical confirmat pozitiv cu noul coronavirus isi desfasoara activitatea la Sectia de Ingrijiri Paliative din cadrul Spitalului Municipal Pascani, Directia de Sanatate Publica Iasi a demarat imediat o alta ancheta epidemiologica si a testat ieri toti pacientii internati in aceasta sectie. Din cele 48 de teste efectuate, 10 au avut rezultat pozitiv. Pacientii confirmati vor fi transferati la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi. In momentul de fata internarile in Sectia de Ingrijiri Paliative sunt sistate. De asemenea, continua testarea in randul personalului medical. Ancheta este in desfasurare si ulterior vom oferi alte date preliminare.    

Lasa un comentariu