Voința electoratului ieșean a revalidat o echipă de învingători: Colegiul 4 Social-Democrat din județul Iași

La finalul unei campanii electorale fără precedent din foarte multe puncte de vedere, sunt bucuros că rezultatele și numai rezultatele alegerilor validează, așa cum este de altfel și firesc, valoarea unei echipe implicate și dedicate comunităților din județul Iași.

De aceea, sunt azi onorat să mă prezint în fața ieșenilor, mulțumindu-le încă o dată pentru că și-au exercitat dreptul fundamental de a vota și i-au ales cu responsabilitate pe cei care să le reprezinte interesele și nevoile pentru următorii 4 ani. Felicitările aparțin întregului electorat.

Prin depășirea rezultatelor din 2016, îl Colegiul pe care îl coordonez, am dovedit că, în județul Iași, avem oameni de centru-stânga valoroși, apreciați de cetățeni.

De asemenea, adresez felicitări tuturor primarilor, candidaților de primar și consilierilor locali pentru munca depusă pe toată perioada campaniei și pentru rezultatele extraordinare obținute prin unitate, seriozitate și corectitudine.

Astfel, în 9 din cele 11 UAT-uri ale Colegiului pentru care sunt responsabil, Partidul Social Democrat și ieșenii au atât primari, cât și viceprimari și consilieri locali competenți și destoinici.

Iată, dragi ieșeni, ordinea procentelor  de încredere obținută de la dumneavoastră:

1. Aurel Doaca, COSTEȘTI, 89,02%

2. Gheorghe Văleanu, ION NECULCE, 79,53%

3. Ionel Vatamanu, TG. FRUMOS, 68,62%

4. Sorin Constantin Lazăr, STRUNGA, 62,57%

5. Dănuț Nechifor, RUGINOASA, 58,98%

6. Pamfilică Brânză, CUCUTENI, 58,40%

7. Constantin Hira, HELEȘTENI, 48,03%

8. Creţu Vasile, COTNARI, 47,35%

9. Dumitru Tanasa, BELCEȘTI, 45,14%

Totodată, pe această cale, adresez felicitări colegului Cornel Matei, care a recâștigat demnitatea de viceprimar al comunei CEPLENIȚA cu un scor de 30,15% și domnului Acatrinei Vasile, pentru scorul de 44,66% datorită căruia va conduce grupul de 6 consilieri PSD din cei 13 ai comunei BALȘ.

Stimați ieșeni,

Stimați colegi,

Am dovedit încă o dată că echipa colegiului 4 este cea mai bună din județul Iași.

Vă mulțumesc dragi ieșeni!

Vă mulțumesc, dragă echipă!

Senator PSD Vasile Toma

Lasa un comentariu