Vasile Cîtea: Sprijin pentru cultivatorii români

PSD îşi respectă angajamentele şi continuă sa sprijine agricultorii români. La propunerea ministrului Agriculturii, Adrian Ionut Chesnoiu, Guvernul a aprobat programe de sprijin pentru cultivatori de cartofi şi struguri de masă.

Programul pentru ajutorarea cultivatorilor de cartofi a fost inclus în Planul Naţional Strategic şi s-au alocat 50 de milioane de euro pentru construirea de depozite pentru producţia din România. Cei interesaţi trebuie să îndeplinească criterii cumulative de eligibilitate, cum ar fi: să deţină o suprafaţă cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha, să obţină o producţie de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puţin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu cartof de consum în anul 2022, să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare).

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 200 euro/ha, iar plata se efectuează proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată.

Agricultura rămâne pentru PSD o prioritate naţională şi vom continua sprijinirea fermierilor români prin elaborarea de programe, hotărâri de guvern şi legi.

(Sursa: Comunicat de presă, Vasile Cîtea, deputat PSD Iași)

Lasa un comentariu