“Valorile Iașului, Valorile României”, ediția a III-a

Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași organizează cea de-a treia ediție a evenimentului “Valorile Iașului, Valorile României”.

Festivitatea va avea loc în data de 18 decembrie 2020, începând cu ora 13.00, în Sala Mare ”Vasile Pogor” din Palatul Roznovanu și va fi transmisă online. Cu această ocazie, 16 personalități culturale din literatură, teatru, muzică și arte vizuale vor fi premiate de către municipalitate în semn de recunoștință și prețuire.

De-a lungul timpului, artiștii ieșeni s-au făcut remarcați atât la nivel național, cât și internațional, motiv pentru care, din domeniul muzicii, prim-fagostisul și dirijorul George Hariton, pianista Raluca Știrbăț, compozitorul Viorel Munteanu și cantautorul Cezar Popescu vor fi premiați în cadrul manifestării “Valorile Iașului, Valorile României”.

La secțiunea “Teatru” vor fi primi distincții: regizorul Ion Sapdaru și actorii Pușa Darie, Teodor Corban și Mihaela Arsenescu Werner.

Premianții în “Literatură” sunt Daniel Corbu, Constantin Dram, Emilian Marcu și Cassian Maria Spiridon, iar în domeniul “Artelor vizuale” juriul a decis ca premiile să fie acordate artiștilor Matei Bejenaru, Zamfira Bîrzu, Dragoș Pătrașcu și Sorin Purcaru, cadre didactice la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași.

Evenimentul va fi moderat de Adi Cristi, directorul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și îl va avea ca invitat pe primarul Mihai Chirica. Iubitorii de artă și cultură vor putea vizualiza ceremonia pe pagina oficială de Facebook a instituției. 

Lasa un comentariu