UMF anunţă cifrele pentru rezidenţiatul din toamnă: cu 1.400 de locuri mai mult decât în 2019

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a anunţat că concursul de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie se va desfăşura duminică, 15 noiembrie 2020.

În acest an, Ministerul Sănătăţii va scoate la concurs 6.100 de poziţii (locuri şi posturi), cu 1.390 mai multe faţă de 2019. Tematica şi bibliografia au rămas neschimbate pentru domeniul medicină, faţă de sesiunea anterioară, iar la domeniile medicină dentară şi farmacie există modificări atât la tematici, cât şi la bibliografie, scrie ziaruldeiasi.ro.

Cei interesaţi pot găsi documentaţia aferentă pe siteul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, informaţii care vor fi actualizate şi în contextul ulterior, ţinând cont de pandemia cu noul coronavirus.

„Criza pandemică pe care o traversăm a evidenţiat faptul că România are nevoie de cât mai mulţi medici, de aceea salut scoaterea la concursul de rezidenţiat a unui număr semnificativ mai mare faţă de anii trecuţi. Vreau să le transmit încă o dată rezidenţilor noştri care în această perioadă luptă în linia I că sunt mândru de ei şi că sunt un exemplu demn de urmat pentru colegii care vor susţine concursul de rezidenţiat în acest an. Sunt convins că absolvenţii noştri se vor mobiliza şi mai tare şi vor fructifica cu succes cunoştinţele dobândite în anii facultăţii, astfel încât să obţină rezultatele dorite. Le doresc de pe acum mult succes!“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Lasa un comentariu