Trupul neînsuflețit al unui ieșean de 23 de ani a fost găsit într-un lac din Italia

Trupul neînsuflețit al unui băiat găsit în după amiaza zilei de 19 august în apele lacului Albano, din Castel Gandolfo (Lazio), a fost în sfârșit identificat, după două luni și jumătate. Este vorba despre tânărul român Codruț Daniel Călugăru, în vârstă de 23 de ani, originar din orașul Hârlău, județul Iași.

Aflat într-o stare avansată de descompunere, inițial nu s-a reușit identificarea cadavrului, dar după o plângere de dispariție, făcută la carabinieri din partea familiei, s-a presupus că ar fi vorba de tânărul nostru conațional.

Identitatea corpului respectiv a fost dezvăluită de autoritățile italiene abia pe 3 noiembrie: este vorba de Codruț Daniel Călugăru, care locuia la Marino, o localitate din apropierea Romei, pe malul lacului Albano.

Codruț a dispărut în noaptea de 13 spre 14 august și încă nu se știe cum de-a ajuns în apele lacului.

Moartea lui este învăluită în mister, tânărul a fost găsit după 5 zile de la dispariție, în apă, îmbrăcat cu un tricou și cu o pereche de pantaloni scurți, ceea ce presupune că a căzut în mod accidental sau că cineva l-a aruncat.

Ancheta autorităților este încă în curs de desfășurare, iar rezultatul autopsiei nu a fost făcut public, transmite Știrea de Iași.

Citește și O femeie de 61 de ani bolnavă de COVID s-a aruncat de la etaj la Spitalul Floreasca din Bucureşti

Lasa un comentariu