Trump vrea pedepsirea Chinei, dacă va fi găsită vinovată de răspândirea coronavirusului

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că autorităţile de la Beijing ar trebui să suporte consecinţele în cazul în care se va demonstra că au fost “cu bună ştiinţă responsabile” pentru pandemia de coronavirus, scrie The Guardian.

“Ar fi putut fi oprit în China înainte de a începe şi nu a fost, iar acum toată lumea suferă din această cauză”, a spus Trump în alocuţiunea zilnică de la Casa Albă. SUA a înregistrat 730.000 de cazuri şi decesele se apropie de 39.000.

”O greșeală rămâne o greșeală”

“Dacă a fost o greşeală, o greşeală rămâne o greşeală. Dar dacă au fost responsabili cu bună ştiinţă, atunci cu siguranţă trebuie să urmeze consecinţe”, a afirmat preşedintele american. El nu a detaliat sub ce formă vor fi acestea.

Trump a spus că autorităţile din China s-au simţit “jenate” şi acum singura întrebare este dacă ceea ce s-a întâmplat cu coronavirusul a fost o greşeală scăpată de sub control sau a fost transmisă intenţionat?”.

“Este o mare diferenţă între aceste două situaţii”, a declarat el. Duminică, în China au fost raportate doar 16 noi cazuri de coronavirus, cel mai mic număr din 17 martie. Niciun deces nu a fost raportat.

”Chiar crede cineva aceste cifre?”

În conferinţa susţinută la Casa Albă, Trump l-a întrerupt pe consilierul pe probleme de coronavirus, Deborah Birx, care prezenta o comparaţie a deceselor la 100.000 de locuitori pe ţări, pentru a spune că nu crede că decesele raportate oficial de China şi Iran sunt reale.

“Chiar crede cineva aceste cifre?”, a întrebat el retoric.

Duminică, numărul victimelor în Europa a depășit 100.000, mai mult de 62% din decesele cauzate de coronavirus la nivel global.

(Sursa: News.ro)

0 Comments

  • Dar oare crede cineva într-un minister condus de unu a carui nevasta vinde la negru masti de protectie ? Guvern si parlamentar de gainar. Cit despre a fi infectat si a muri bolnav de coronavirus e o diferenta de la cer la pamint. Astfel, in afara de faptul ca testele sunt la debut deci incerte si nu se aplica cele care trebuie, majoritatea internatilor in urgenta sunt datorita altor boli si se infecteaza in sitale sau se raportează ca fiind infectat ca și cum de asta a murit. Protocolul de testare in sine e încălcat caci nu se testeaza decit cei care au avut contact cu infectați sau vin din zone rosii.. In spital se testeaza de-a valma raportând ceaușist cifre pentru atragere de fonduri sau de atentie pentru a justifica salariile colosale si rolul de „prima linie” a incomoetentei si hotiei!

Lasa un comentariu