Școala reîncepe în municipiul Iași în „scenariul verde”

Comitetul Județean Iași pentru Situații de Urgență a dispus, în ședința de ieri, reînceperea cursurilor în format fizic în 574 de unități școlare. Acestea se află pe teritoriul a 82 de localități unde incidența COVID a scăzut în ultimele 14 zile sub pragul de 1 la mie.

Conform hotărârii, se reiau cursurile în fizic pentru toți elevii din municipiile Iași și Pașcani, din orașele Hârlău, Podu Iloaiei, Târgu Frumos, precum și din alte 77 de comune.

În scenariul galben, în zona metropolitană Iași, vor fi școlile din Rediu, Valea Lupului, Ciurea, Bârnova, Tomești și Aroneanu, precum și din alte zece comune din județul Iași. La școlile care se află în scenariul galben vor fi în fizic la cursuri copiii din clasele a 12-a și a 8-a, elevii din clasele 0-4 și preșcolarii.

Reamintim că, luni, 10 mai, se încheie vacanța de primăvară pentru elevii din clasele a 8-a și a 12-a, urmând ca aceștia să reînceapă orele.

Lasa un comentariu