Primii fotbaliști români testați pozitiv cu coronavirus! Reacția antrenorului și a președintelui: „N-am apucat să stăm împreună!”

Concordia Chiajna este prima echipă din România care are fotbaliști testați pozitiv cu coronavirus: fundașul Andrei Marc (27 de ani) și mijlocașul Ionuț Biceanu (26 de ani), relatează gsp.ro

Chiajna, echipa antrenată de Florin Bratu, s-a reunit pentru a pregăti reluarea sezonului din Liga 2, programată pentru 22 august, dar s-a lovit de o problemă: doi jucători au fost testați pozitiv cu COVID-19.

Săptămâna trecută, Andrei Marc și Ionuț Biceanu au fost testați pozitiv! Jucătorii și staff-ul au intrat în carantină, iar marți vor repeta testul, anunță ziare.com.

Andrei Marc și Ionuț Biceanu, primii fotbaliști români care au COVID-19

La testul rapid PCR, Andrei Marc a ieșit că ar fi avut virusul și am repetat testele miercuri. Acolo au fost testați pozitiv Marc și Biceanu. Acum echipa e in izolare o săptămănă, după care vom face din nou testele”, a declarat Cristi Tănase, președintele Chiajnei, pentru sursa citată. 

„N-am apucat să stăm împreună! Ne-am întâlnit doar atunci când am fost să facem testele. Pentru că a ieşit asa, o săptămână am fost nevoiţi să stăm acasă. Mâine (n.r. 30 iunie), conform protocolului, repetăm testarea”, a spus și antrenorul Florin Bratu, potrivit digisport.ro.

  • Andrei Marc a jucat de-a lungu carierei la Ceahlăul, Dinamo, Șanliurfaspor, Chiajna și FCSB. În acest sezon a bifat doar două meciuri, la FCSB, club la care a fost legitimat o lună. A revenit în septembrie la Chiajna, iar clubul din Ilfov nu l-a mai dorit și nu l-a folosit. 
  • Ionuț Biceanu a jucat în sezonul trecut la Astra, bifând 13 meciuri, iar în în urmă cu două săptămâni a semnat cu Chiajna.

Lasa un comentariu