Pesta porcină a fost confirmată în două gospodării din județul Iași

Pesta porcină a fost confirmată în două gospodării din județul Iași.

Mesajul postat de prefectul Marian Grigoraș pe Facebook:

Conform documentației primite de la ANSVSA, s-a confirmat oficial prezența pestei porcine africane (PPA), la porci domestici, în două gospodării, respectiv una din satul Prisacani, comuna Prisacani și alta în satul Tungujei, comuna Țibănești.

Din acest motiv, am convocat astăzi o ședință extraordinară a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor. În cadrul acesteia au fost aprobate planurile de măsuri specifice, inclusiv stabilirea zonelor de protecție, pe o rază de 3 kilometri în jurul gospodăriilor afectate și zonele de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri.

Instituțiile responsabile au întreprins deja măsurile de primă urgență în focare și vor pune în aplicare toate acțiunile stabilite, respectiv măsurile și restricțiile impuse de Manualul Operațional PPA. De asemenea, medicii veterinari vor efectua un recensământ al porcinelor din acele zone și a stării lor de sănătate. Pesta porcină africană nu se transmite la om, singurii afectați fiind porcii domestici şi cei mistreţi.

Lasa un comentariu