Orban a primit DEMISIA ministrului Sănătăţii: Regret, dar o înţeleg. Îl voi propune pentru această funcţie pe Nelu Tătaru

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a primit demisia lui Victor Costache, pe care o regretă, dar o înţelege, şi l-a propus pentru preluarea funcţiei de ministru al Sănătăţii pe secretarul de stat Nelu Tătaru.

El a anunţat că îl propune pentru functia de ministru pe secretarul de stat Nelu Tataru: „A fost, este şi va fi în prima linie a coronavirusului. Stăpâneste foarte bine toate măsurile”

Principalele declaraţii:

– In cursul acestei dimineti, domnul ministru Victor Costache şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, din motive personale şi profesionale. 

– Am luat act de această demisie şi îi voi transmite preşedintelui României Klaus Iohannis pentru a putea să se emită decretul de revocare. Aproape cinci luni de zile, Victor Costache a făcut parte din Guvernul pe care îl conduc.

– Am făcut echipă şi împreună am luat o serie de decizii importante, benefice pentru sistemul medical. Regret demisia domnului ministru. Pe de altă parte, o înţeleg şi îi mulţumesc pentru buna colaborare. În ceea ce priveşte funcţia de ministru al Sănătăţii, îi voi propune domnului Iohannis pe domnul secretar de stat, Nelu Tătaru. A fost, este şi va fi în prima linie a coronavirusului. Stăpâneste foarte bine toate măsurile

– Voi continua sa întăresc echipa de la Ministerul Sănătăţii.

Lasa un comentariu