Număr record de transplanturi la „Parhon“ în ultima săptămână: şapte

În ultima săptămână, în Centrul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“, a fost realizat un număr record de transplanturi, fiind făcute şapte astfel de intervenţii.

Astfel, şase persoane de pe lista de aşteptare au primit şansa la o viaţă normală în urma a trei prelevări de organe de la persoane aflate în moarte cerebrală, iar cel de-al şaptelea transplant a fost de la donator viu: un bărbat de 40 de ani din Vaslui a primit un rinichi de la sora sa, scrie ziaruldeiasi.ro.

Cea mai recentă prelevare a avut loc marţi, 16 februarie, la Moineşti, ambii rinichi fiind transplantaţi unor bărbaţi în vârstă de 49, respectiv 51 de ani. Donator a fost un bărbat de 57 de ani care ajuns la Spitalul din Moineşti în urmă cu mai multe zile în urma unui atac cerebral, iar după două zile a intrat în moarte cerebrală, familia fiind de acord cu prelevarea organelor.

„Este o activitate intensă a centrului, care continuă activitatea de anul trecut, când au fost realizate 40 de transplanturi. A fost o mobilizare extraordinară a echipelor implicate, coordonate de prof.dr. Adrian Covic şi de dr. Corneliu Moroşanu, alături de colegii din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. A­ceastă frecvenţă arată că Centrul de Tran­splant este unul modern şi similar cu orice centru de profil din Europa“, a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spita­lului „Dr.C.I. Parhon“.

Cel mai tânăr primitor este o femeie de 27 de ani din Vaslui care fă­cea dializă de zece ani, iar cel mai în vârstă primitor are 51 de ani.

„Mulţumim familiilor donatorilor pentru că acest gest al lor a schim­bat complet viaţa celor şase pacienţi, toţi tineri, care pot să aibă o viaţă aproape normală pentru că nu mai depind de dializă. Felicitări echipei de transplant pentru acest efort deosebit şi pentru mobilizare“, a precizat dr. Adelina Miron, medic urolog şi coordonator al echipei de prelevare.

De la începu­tul acestui an au fost realizate în Iaşi zece transplanturi renale.

Lasa un comentariu