TRAGEDIE Un băiat de 10 ani a decedat după ce a căzut peste el o placă de beton, la o competiție sportivă

Un băiat de 10 a decedat, sâmbătă, în timpul unei competiţii sportive, după ce a căzut peste el o placă de beton de la un gard, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi. Băiatul s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două plăci de beton s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste el, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului şi a corpului.

După ce i s-a acordat primul ajutor de către personalul medical de la serviciul de ambulanţă, copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ,,Sf Ioan” din municipiul Galaţi, unde a decedat.

,,În data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 11.28, în urma unui apel 112, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un copil minor a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuieşte un teren de fotbal ce aparţine de un stadion din municipiul Galaţi”, precizează IPJ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite ulterior cauzele accidentului, menţionează IPJ Galaţi.

Lasa un comentariu