Se deschid noi centre drive-through de vaccinare împotriva COVID-19

Se vor deschide noi centre drive-through de vaccinare împotriva COVID-19, anunță luni, Prefectul Capitalei, Alin Stoica.

,,Se discută pentru deschiderea de noi centre şi – cum a anunţat şi CNCAV – se va face un maraton de vaccinare în perioada 7-9 şi vom deschide şi drive-through-uri. Avem deja discuţii în sensul acesta. (…) Din câte ştiu eu, discuţii sunt pentru un drive-through în Sectorul 6″, a declarat Alin Stoica pentru Digi 24.

De asemenea, acesta a adăugat că, dacă se va ajunge la o incidenţă a COVID-19 de sub 3,5 la mia de locuitori, va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, se vor decide măsurile care se impun.

Sâmbătă dimineață s-a deschis primul centru de vaccinare drive thru din țară în parcarea unui mall din Deva. Au fost organizate patru fluxuri de vaccinare cu serul produs de Pfizer-BioNTech. Zeci de mașini s-au așezat la coadă, unele cu câteva ore înainte de deschiderea centrului, pentru vaccin.

Lasa un comentariu