Polițiștii au confundat gemetele unui cuplu care făcea dragoste într-un punct termic din Timişoara cu strigăte de ajutor

Serviciul de urgenţă 112 a fost alertat duminică seara că la un punct termic din zona Bucovina din Timişoara se auzeau plânsete şi strigăte de ajutor. Într-o mobilizare generală, pompierii, poliţiştii şi medicii ajunşi la faţa locului au descoperit doi tineri care făceau dragoste.

Alarma s-a dat duminică seara, după ce locatarii unui bloc amplasat în apropierea unui punct termic din zona Bucovina au sunat la 112 și au anunțat că acolo pare a fi blocat un copil care plânge și strigă după ajutor. La fața locului au fost trimiși polițiștii de la Secția 4, pompierii, dar și un echipaj de ambulanță. În momentul în care au intrat în PT, forțele de intervenție au dat peste un cuplu care făcea dragoste, potrivit TimişOnline.

Nici bărbatul, în vârstă de 52 de ani, nici femeia, în vârstă de 54, nu au fost sancționați şi au scăpat dor cu avertisment. Nu este pentru prima dată când salvatorii sunt puși pe drumuri de îndrăgostiții din Timișoara.

Sursa: https://observatornews.ro

Lasa un comentariu