Sfinţii Petru şi Pavel au adus la Iaşi aproape 180 de amenzi rutiere

Poliţiştii ieşeni au intervenit la 117 evenimente în cursul zilei de 29 iunie, de Sfinţii Petru şi Pavel, au aplicat 179 de sancţiuni contravenţionale şi au sesizat 31 de infracţiuni în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate. Majoritatea intervenţiilor desfăşurate în această zi au fost sesizate prin apel 112.

Pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 74.800 de lei, scrie ziaruldeiasi.ro.

„Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Iaşi. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 28 de permise de conducere şi au fost retrase opt certificate de înmatriculare“, au transmis reprezentanţi ai IPJ Iaşi.

Lasa un comentariu