Jobul cu salariu de peste 6.000 euro/lună, pentru care s-au bătut o mie de candidați

Interesul candidaților de a-și schimba jobul s-a menținut, în octombrie, la același nivel cu luna anterioară, în timp ce volumul total de aplicări pentru un alt job a crescut doar cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În luna octombrie, joburile din domeniile financiar – contabilitate, inginerie și medical & pharma ocupă primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români, cu peste 80.000 de căutări în total, arată o analiză BestJobs.

Surpriza lunii octombrie vine din domeniul resurse umane, unde angajații specializați au înregistrat peste 21.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum transport sau vânzări, al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an, scrie incont.ro.

Alte domenii ce au înregistrat un număr mare de candidați care și-au căutat joburi în luna octombrie sunt transport (peste 20.000 de căutări), vânzări (peste 15.000 de căutări) sau juridic (peste 13.000 de căutări).

Cel mai dorit job: director de fabrică, cu salariu de peste 6.000 €

Cel mai râvnit job în luna octombrie, cu aproape 1.000 de aplicanți, a fost cel de Director de fabrică pentru o companie românească din vestul țării, care oferea un salariu de peste 6.000 euro brut.

Alte joburi care s-au bucurat de un interes crescut din partea candidaților, în luna octombrie, au fost: BRD Finance IFN SA – Agent Servicii Clienţi (914 aplicanți), Deichmann – Asistent vânzări (827 aplicanți) și BCR – Partener Servicii Clienți (701 aplicanți).

Enel, Coca Cola HBC și Deichmann, cei mai mulți candidați

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus în luna octombrie de către Enel (3.577 aplicanți), Coca Cola HBC (2.295 aplicanți) și Deichmann (2.207 aplicanți). Următoarele poziții din top sunt ocupate de Raiffeisen Bank (2.181 aplicanți), Continental Automotive Group (2.046 aplicanți), Oracle (1.838 aplicanți), Kaufland (1.710 aplicanți), Banca Transilvania (1.621 aplicanți), First Bank (1.472 aplicanți) și Adidas România (1.456 aplicanți).

Continental Automotive Group, din nou în topul preferințelor
Și în luna octombrie au existat candidați care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs. Astfel, Continental Automotive Group s-a bucurat două luni la rând de atenția candidaților, primind 156 de aplicări spontane doar în luna octombrie. Alte companii care au primit aplicări direct au fost Deichmann, cu 151 aplicări spontane, Oracle, cu 144 aplicări spontane, Enel, cu 140 aplicări spontane și Regina Maria, cu 135 aplicări spontane.

Citește și Câte locuri de muncă sunt disponibile în Iași și în ce domenii

Lasa un comentariu