Gheorghe Hagi, critici pentru LPF după amânarea meciurilor! ”Nu se poate. Trebuie izolat și se merge înainte”

Dinamo și FC Botoșani au confirmat primele două cazuri de coronavirus din fotbalul românesc, situație ce a dus la amânarea meciurilor celor două formații din această rundă, cu Chindia, respectiv Craiova.

Gheorghe Hagi consideră că decizia luată de LPF, de a amâna cele două partide, nu a fost normală. Managerul de la Viitorul transmite că cele două persoane testate pozitiv la coronavirus ar fi trebuit să intre în izolare,  iar etapa să se dispute după programarea inițială, relatează digisport.ro

Gică Hagi contestă decizia LPF

Nu trebuie să existe teamă, chiar dacă în aceste două zile s-a întâmplat un lucru care e posibil să se întâmple oricând. Trebuie să ținem cont de două lucruri fundamentale. Dacă se infectează cineva din staff sau un jucător, ori e izolat și se merge înainte, ori nu jucăm toți. Nu se poate ca unii să joace și alții să nu joace.

Din păcate, nu cred că e bine ca unele să joace și altele nu. Nu e bine pentru că e un concurs din trei în trei zile. Trebuie să jucăm toți. E important să nu amânăm meciurile. Nu se poate ca unii să joace și alții nu. Din păcate, asta este realitatea. Trebuia amânată toată etapa”, a declarat Gheorghe Hagi, la o conferință de presă.

Viitorul joacă primul meci după pauza forțată de pandemie duminică, de la ora 17:00, împotriva lui Poli Iași, în direct la Digi Sport 1. Formația antrenată de Gheorghe Hagi este lider în play-out, în timp ce echipa din Copou este pe locul 11, cu un singur punct avans de Chindia, ocupanta primei poziții direct retrogradabile.

Lasa un comentariu