Din accelerator pentru economie, industria auto devine frână pe drumul redresării. Analiză

Industria auto, una din principalele surse de creștere economică din Europa Centrală, va deveni probabil o importantă piedică în calea redresării economice după criza provocată de pandemia de coronavirus. Până la revenirea vânzărilor la un nivel normal, milioane de familii care au venituri din această industrie vor fi afectate, se arată într-o analiză Reuters, potrivit digi24.ro

Marii producători auto au investit puternic în Europa Centrală după căderea comunismului, profitând de forţa de muncă ieftină şi eficientă. Sectorul auto a devenit o importantă sursă de investiţii străine, de locuri de muncă şi de creştere economică.

Însă producţia a fost afectată în urma opririi fabricilor, în perioada măsurilor de izolare impuse pentru a ţine sub control răspândirea epidemiei, iar multe unităţi încă nu lucrează la capacitate maximă. Analiştii se aşteaptă ca industria auto să fie mai afectată de pandemie decât alte sectoare din Europa Centrală.

Acestea sunt veşti proaste pentru Cehia, Ungaria şi Slovacia, care sunt în mod special dependente de industria auto.

„Proporţional, ne aşteptăm ca acest sector să înregistreze cel mai sever declin din sectorul manufacturier în regiune. Aici este domeniul în care redresarea va fi cea mai lentă, deci ar putea fi unul din principalele obstacole în redresarea economiei”, a apreciat Peter Virovacz, economist la ING in Budapesta.

Într-o scrisoare adresată altor state membre UE şi instituţii UE în aprilie, şefii asociaţiilor industriei auto din Cehia, Ungaria, Slovacia şi Polonia au informat că în cele patru ţări lucrează direct sau indirect 1,3 milioane de persoane în sectorul auto.

Sectorul auto generează 4-6% din PIB-ul Ungariei, o zecime din PIB-ul Cehiei şi 13% din PIB-ul Slovaciei.

Dar unii producători auto se aşteaptă la un declin al producţiei în Europa Centrală de 20-25% anul acesta, pe fondul scăderii producţiei la nivel global, iar probabil redresarea economiilor va fi afectată.

Comisia Europeană se aşteaptă în acest an la o contractare de 7% a PIB-ului Ungariei, de 7,8% a PIB-ului Cehiei şi de 9% a PIB-ului Slovaciei. Polonia, care este mai puţin dependentă de sectorul auto, ar urma să înregistreze un declin economic de 4,6%.

Producătorii auto au evitat în general concedierile masive în regiune şi readuc angajaţii la muncă, crescând gradual producţia, cu respectarea regulilor de distanţare socială.

Grupul auto german Daimler a anunţat că la fabrica sa din Ungaria se lucrează în două schimburi şi va fi reintrodus schimbul trei din prima săptămână a lunii august.

Kia Motors Slovacia, subsidiara producătorului auto sud-coreean Kia, vrea să reintroducă schimbul trei din septembrie, în timp ce PSA Slovacia, subsidiara grupului francez PSA, a anunţat că are suficiente comenzi până în toamnă. În Ungaria, Suzuki se aşteaptă la o scădere de 20% a producţiei anul acesta, faţă de estimările iniţiale. Din iulie a reintrodus schimbul doi.

Asociaţia industriei auto din Cehia previzionează că producţia auto va scădea cu o cincime în 2020, iar veniturile în sectorul auto se vor reduce cu cel puţin 215 miliarde de coroane (9,6 miliarde de dolari).

În scrisoarea lor din aprilie, şefii asociaţiilor industriei auto din Cehia, Ungaria, Slovacia şi Polonia au cerut UE restabilirea lanţurilor de aprovizionare, sprijin financiar şi revizuirea cerinţelor autorităţilor de reglementare.

Peter Erdelyi, preşedintele Asociaţiei importatorilor de maşini din Ungaria, a declarat că încă nu a fost primit un răspuns.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat pentru Reuters că orice flexibilitate în domeniul reglementării nu ar trebui să implice o întârziere sau o renunţare la ambiţioasele obiective climatice ale UE.

Lasa un comentariu