Cursuri pentru logodnici la Episcopia Catolică

Episcopia Romano-Catolică atrage atenţia anul acesta supra cursurilor pentru logodnici organizate an de an de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.

Aceştia explică faptul că pandemia a semănat teamă şi incertitudine în rândul celor care erau logodiţi, care au ajuns să îşi amâne foarte mult momentul căsătoriei, în multe cazuri creând confuzie pentru tinerii logodnici. 

„Pandemia a semănat multă teamă şi incertitudine. În acest context, familia, reflexia Sfintei Treimi pe pământ (cf. Amoris laetitia, 11), cea care este depozitara prin excelenţă a iubirii, a trăit şi încă mai trăieşte momente de criză şi de confuzie. Violenţa domestică a crescut cu treizeci de procente faţă de alte timpuri mai bune, a crescut şi numărul divorţurilor, iar tinerii, sub pretextul pandemiei, au amânat în lanţ celebrarea căsătoriei, până la o dată incertă”, au precizat reprezentanţii episcopiei.

Ei invocă inclusiv un discurs al Papei Francisc, care spune că logodnicii ajung „sleiţi şi epuizaţi” la căsătorie, nu mai ajung să îşi dedice energiile cele mai bune pentru a se pregăti pentru a întemeia o familie, scrie ziaruldeiasi.ro.

Papa atrage atenţia şi asupra faptului că, fiind concentraţi la festivităţi care sunt scumpe şi greu de realizat în pandemie, logodnicii se blochează în formalism şi nu mai ajung la căsătorie, rămânând doar uniuni de persoane. Astfel, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei va începe de pe 8 mai organizarea cursurilor pentru logodnici, prin organizarea unui astfel de eveniment la centrul catolic de la Traian, judeţul Neamţ. Pe 15 mai va avea loc un astfel de curs la Iaşi, la catedrală, iar următorul ce va fi organizat în capitala Moldovei va fi pe 17 iulie. 

Lasa un comentariu