Cumpărăturile din piețele din Iași le veți putea face exclusiv afară de săptămâna viitoare

În pieţele agroalimentare din Iaşi vor fi identificate cele mai bune soluţii de funcţionare care să satisfacă atât cumpărătorii, dar şi producătorii autorizaţi, pe toată durata restricţiilor anunţate (30 de zile), astfel:

În Piaţa Independenţei (piaţă închisă), producătorii care comercializau produse în interiorul pieţei vor fi mutaţi în Piaţa Păcurari (piaţă deschisă), iar pentru comercianţii de flori s-a decis că aceştia îşi pot comercializa marfa în exteriorul pieţei, în zona de acces dinspre bd. Independenţei.

Cei care vând în Piaţa Hala Centrală, zona închisă vor fi mutaţi în zona deschisă a aceleiaşi pieţe. Magazinele din interiorul pieţei vor putea funcţiona în regim normal, cu condiţia respectării tuturor normelor sanitare impuse la nivel naţional: distanţare fizică, purtarea măştii, folosirea dezinfectanţilor, acces restricţionat de persoane în punctul de desfacere pentru evitarea aglomeraţiei, precum şi deschiderea trapelor de pe suprafeţele vitrate.

Comercianţii de produse lactate din pieţele agroalimentare din Alexandru cel Bun şi Nicolina îşi vor putea vinde produsele în exteriorul halelor special destinate, în incinta pieţei, fără a folosi vitrinele frigorifice, dat fiind faptul că temperaturile exterioare permit în acest moment comercializarea produselor lactate fără a pune în pericol sănătatea cumpărătorilor. Produsele lactate care vor fi comercializate în acest sens vor fi în mod obligatoriu înfoliate sau ambalate, iar vânzarea acestora se va face în cele mai stricte condiţii de respectare a normelor sanitare.

Primăria Municipiului Iaşi va continua, şi în perioada următoare, organizarea Pieţei de Week-end, piaţă destinată în special producătorilor locali din judeţul Iaşi.

Dacă se observă că există o cerere mărită de produse pentru această piaţă, se va analiza posibilitatea prelungirii organizării şi în timpul săptămânii, segmentul stradal destinat activităţii pieţei rămânând închis (str. I. C. Brătianu – str. 14 Decembrie 1989).

Măsurile au fost adoptate după consultarea primarului cu reprezentanţii producătorilor din Iaşi.

Totodată, Mihai Chirica a dispus Poliţiei Locale să efectueze un control minuţios a tuturor comercianţilor din pieţele agroalimentare ieşene, acţiune care a demarat şi care s-a concretizat deja cu identificarea unor comercianţi care nu deţineau acte de provenienţă a produselor vândute şi nici certificatul de producător.

“Ştiu că deciziile adoptate la nivel naţional au iscat discuţii în spaţiul public în special în ceea ce priveşte activitatea din pieţe în competiţie cu marile magazine. Prin aceste măsuri sper că am lămurit faptul că autorităţile nu doresc altceva decât evitarea creşterii numărului de îmbolnăviri cauzate de noul coronavirus.

Vreau să subliniez că îmi doresc ca toţi producătorii să îşi poată comercializa produsele în siguranţă, iar cererea ieşenilor să fie satisfăcută, chiar dacă situaţia în acest moment este una deosebită”, a conchis primarul Mihai Chirica.

Lasa un comentariu