Cum a fost prins „pistolarul din Păcureţi“

Individul din Păcureţi care şi-a împuşcat vecinul vineri dimineaţa în urma uni conflict între familii, a fost prins sâmbătă în cartierul Galata de către poliţişti şi băgat în arest pentru infracţiunea de tentativă de omor.

Leonard Costache era urmărit de vineri dimineaţa deoarece ar fi rănit prin împuşcare un vecin în urma unei dispute care a avut loc vineri dimineaţă la ora 4.30, în Păcureţi.

Victima şi agresorul se cunoşteau deoarece erau vecini, iar disensiunile ar fi apărut de la doi tineri din familiile acestora care au divorţat, scrie ziaruldeiasi.ro.

Tensiunile s-au intensificat, iar vineri la primele ore ale dimineţii, cele două familii, vreo 60 de persoane s-au adunat în Păcureţi şi s-au luat la ceartă. Potrivit poliţiştilor, Leonard Costache, fost Drugu, cât şi victima erau cei mai nervoşi din toţi membrii celor două familii.

Costache a scos un pistol şi şi-ar fi împuşcat adversarul, apoi s-a urcat în maşina sa şi a demarat în trombă. Acesta ar fi plecat din locuinţa sa cu întreaga familie şi s-a ascuns într-o altă locaţie din municipiul Iaşi, unde a fost găsit de către poliţişti sâmbătă seară în urma unei percheziţii.

Acesta se ascundea în casa unor rude împreună cu soţia şi unul dintre copii, şi nu se aştepta ca să intre „mascaţii“ peste ei.

Poliţiştii au ştiut unde se ascunde acesta cu câteva ore înainte însă a trebuit ca aceştia să procure un mandat de percheziţie pentru a intra în casa în care se ascundea acesta.

Luat pe sus de către poliţişti, acesta şi-a chemat un avocat şi a arătat cu degetul spre familia adversă ca fiind vinovaţi de împuşcarea vecinului. Costache a motivat fuga sa prin faptul că s-ar fi temut de răzbunarea familiei victimei, însă poliţiştii ştiu cu certitudine că el este cel care a tras cu pistolul.

Lasa un comentariu