Criteriile după care se vor face primele vaccinări anti-Covid în România

Lista primilor români care vor fi vaccinați împotriva SARS-COV-2 va respecta cerințele Organizației Mondiale a Sănătății și ale Comisiei Europene.

Spune acest lucru chiar coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. În mai multe instituții au fost deja cerute liste cu persoane în funcții cheie, a căror îmbolnăvire ar afecta activitatea. Comisia Europeană a anunțat că a încheiat al cincilea acord pentru cumpărarea de ser imunizator împotriva COVID-19 și este în discuții și cu a șasea companie, noteaza stirileprotv.ro.

Angajaţii din spitale – de stat şi private, personalul care desfăşoară activităţi esenţiale, cei peste 65 de ani şi cei cu boli cronice care au împlinit 18 ani, acestea sunt cele 4 categorii care vor beneficia primele de vaccinul anti-COVID.

Lista este făcută după recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, spun responsabilii, şi ţine cont de câteva aspecte importante, cum ar fi riscul de a face o formă gravă a bolii sau de a infecta mai mulţi oameni.

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID: „Al doilea criteriu foarte important este cel al protejării activităţii esenţiale, activităţile critice, din ceea ce înseamnă funcţionarea unui stat, a unei societăţi, începând de la siguranţa naţională. apărare, transporturilor, energie, management, deşeuri, tot ce înseamnă învăţământ, sunt domenii fără de care viaţa noastră de zi cu zi nu se poate desfășura optim″.

Ministerul sănătăţii a cerut deja ca instituţiile să identifice oamenii aflaţi în poziţii cheie, adică acei specialişti a căror activitate este esenţială şi nu poate fi întreruptă.

Andrei Baciu, secretar de stat în MS: „Este a doua recomandare a OMS şi pe care o folosesc şi celelalte state UE. Nu se vorbeşte de persoane, indiferent de poziţia şi structura ierarhică. Vorbim de rolul şi funcţiunea unei persoane, a unui birou. Este necesară o inventariere a categoriei la risc pentru a face o bună planificare şi organizare″.

Un alt criteriu important este cel epidemiologic. Dacă într-o anumită zonă va fi o creştere accelerată a numărului de cazuri noi de infecţie cu SARS COV 2, autorităţile vor aloca şi acolo, cu prioritate, doze de vaccin. Trebuie să ştim că serul imunizator va veni în tranşe, iar acestea au fost calculate la numărul de locuitori. De fiecare dată, România va primi 4,3 % din cantitatea pe care o va distribui Comisia Europeană.′

Ştefan Turcu, Comisia Europeană: „Toate statele membre vor primi în acelaşi timp, Comisia Europeană a stabilit o strategie şi a comunicat tuturor statelor membre ce trebuie să facă ca să se asigure, de la transportul în condiţii de siguranţă, până la stabilirea unor categorii″.

Până acum, Comisia Europeană a încheiat contracte cu cinci companii producătoare, pentru mai mult de un miliard de doze de vaccin anti COVID. Au început discuţiile şi cu Moderna, producător din Statele Unite.

Rata de eficiență a serurilor

Pfizer a anunțat că rezultatele finale ale testelor avansate pentru vaccinul său COVID-19 arată o eficacitate de 95% şi vă solicita autorizarea de urgență în SUA în următoarele zile.

Compania spune că au existat 170 de cazuri de COVID-19 printre cei 43.000 de voluntari, 162 – la cei care au primit placebo și 8 la cei care au fost imunizaţi. Dintre cei vaccinaţi, doar unul a făcut o formă severă de COVID.
Potrivit companiei, vaccinul a fost bine tolerat, singurul efect advers, constatat în foarte puţine cazuri, fiind oboseala.

Iar specialiştii companiei Moderna spun că vaccinul lor ar avea o eficacitate de cel puțin 94,5%. Efectele adverse observate sunt oboseala, durerile musculare, dureri articulare şi dureri de cap.

Dr. Jesse Goodman, Georgetown University: „Aşteptăm mai multe informaţii. Dar apoi, chiar şi când vaccinurile vor fi lansate, va exista problema disponibilităţii unui număr suficient de doze pentru a avea un impact real asupra pandemiei.”

Planuri pentru campania de vaccinare din state

Spitalele americane fac deja planuri pentru campania de vaccinare, una de o complexitate fără precedent.

Laura Anthony, spitalul Walnut Creek: „Marea întrebare rămâne însă dacă oamenii vor fi suficient de încrezători că să se vaccineze o dată ce vaccinul va fi disponibil la scară largă”.

Dr. Anthony Fauci, director Naţional Institute of Allergy and Infectious Diseases: „Realitatea este ca procesul de validare şi autorizare este unul independent, realizat de oameni care nu au niciun interes în joc, financiar ori de altă natură. Şi vă pot spune că sunt încrezător că, atunci când FDA va aproba unul sau mai multe vaccinuri , eu unul nu voi avea nicio ezitare să mă vaccinez şi să-mi sfătuiesc familia să facă la fel.”

Cel puţin în cazul serului de la Pfizer, aspectele logistice ale livrării sunt deosebit de complicate pentru că vaccinul trebuie ţinut la o temperatură de minus 70 de grade Celsius.

În următoarele luni şi ani, companii aeriene precum Lufthansa Cargo se vor coanthony facuci, nfrunta cu sarcina provocatoare de a transporta miliarde de doze de vaccin în toată lumea. Ideea este următoarea: cu cât temperatura de stocare trebuie să fie mai scăzută, cu atât mai dificil va fi transportul.

Lufthansa are aparate echipate pentru încărcătură medicală ultra-rece, dar nu chiar pentru temperaturi atât de scăzute. Compania va trebui să folosească o mare cantitate de gheaţă carbonică, ceea ce ridică alte probleme vizând siguranţa zborului.

Lasa un comentariu