Comisie Multidisciplinară privind tratarea Sclerozei Multiple la Spitalul ”C.I.Parhon”

La Spitalul „C.I.Parhon” din Iași va lua ființă o Comisie Multidisciplinară privind tratarea Sclerozei Multiple.

Directorul medical al spitalului, Irina Mititiuc, a precizat că înființarea acestei comisii și a noilor protocoale de transfer va determina evitarea transportului între unități medicale a pacientului bolnav renal.

IrinaMititiuc: Este vorba de posibilitatea de a aborda pacientul mai repede și mai complex. Una din structurile funcționale noi aduse în discuție este comisia multidisciplinară pentru scleroza tuberoasă și este valabil și pentru alte boli rare, comisie care, odată ce va fi înființată și va avea activitatea procedurată, va ușura foarte mult traseul pacientului la toți specialiștii de care are nevoie. Pentru că, de exemplu, scleroza tuberoasă este o boală cu afectare pluridiscerală, care are nevoie de abordare multidisciplinară dificilă, în contextul în care pacientul vine de departe, în contextul în care el poate avea grad de handicap mai mare sau mai mic și în contextul în care specialiștii de care are el nevoie sunt împrăștiați la toate spitalele Iașului.

Irina Mititiuc a mai spus că, deocamdată, în Regiunea de Nord-Est au fost identificate 19 cazuri dar statisticile medicale demonstrează că ar putea fi 1.500 de bolnavi, scrie radioiasi.ro.

Irina Mititiuc: Am identificat 19 cazuri, avem 19 pacienți cu scleroză tuberoasă în evidența Spitalului Parhon și dintr-un calcul matematic simplu, apreciem că probabil există în Regiunea de Nord-Est aproximativ 1.500 de cazuri care necesită un screening corect. 

Înființarea Comisiei și a Centrului de Boli Rare Renale la Spitalul Parhon din Iași ar fi o premieră națională, în contextul în care spitalul a devenit Centru de Excelență în Domeniu. 

Lasa un comentariu