Bogdan Cojocaru: Fără favoritisme pentru baroni și fără alocări de fonduri degeaba.

Zilele trecute am atras atenția asupra unei lipse totale de capacitate de decizie a guvernului PNL și a presedintelui Iohannis. Se pare că această lipsă este cauzată de devierea atenției acestor personaje asupra intereselor individuale ale clienților și sponsorilor galbeni.

Incompetența aceasta a dus la situația de la Suceava, unde doar am început să vedem cât de gravă e situația, în zilele următoare se va vedea întregul peisaj, un  peisaj care din păcate se anunța a fi foarte sumbru.

Ce s-a greșit? Lipsa testării minuțioase. Nerespectarea condițiilor de izolare cauzată de lipsa de coordonare de la executivul sucevean. Informarea deficitară a cetățenilor.

Toate aceste greșeli de nepermis pentru această perioadă sunt presărate cu informațiile conform cărora baronul Flutur și alți sponsori politici locali sunt tratați diferențiat față de restul populației, folosind  acte de fals în declarații în care acesta este prezentat ca fiind medic, și derogarea de la procedurile standard de luptă împotriva COVID-19. Aceasta este o reflectare excelentă asupra României pe care o vrea PNL: discriminarea pozitivă a celor înstăriți cu sacrificiul celor defavorizați economic.

În tot acest timp, numărul morților crește, numărul bolnavilor la fel. Iar personalul din spitale își face datoria fără cele necesare protejării lor.  Iohannis iese public și se laudă cu faptul că s-au dat 78.000 de amenzi ? Pe când ne arată și el relizări de tipul: am reușit să asigurăm nevoile lucrătorilor din spitale?

Solidaritatea nu este punctul forte al liberalilor, însă le convine să se folosească de acest cuvânt în declarații populiste.

Domnule Iohannis, Domnule Orban, oricum vorbiți cu cetățenii doar odată la câteva zile și oricum vorbiți prost, ce ați spune să țineți cont de opiniile specialiștilor și să începeți să acționați decisiv și unde este o reală nevoie. Fără favoritisme pentru baroni și fără alocări de fonduri degeaba.

Lasa un comentariu