Alertă de vreme severă în toată ţara. ANM a emis o informare meteo pentru următoarele 24 de ore

Administratia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea valabilă pentru toată ţara. Alerta va expira joi, la ora 06:00.

Astfel, potrivit meteorologilor, la la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în cele centrale, temporar va ploua și, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase și montane, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și pe arii restrânse 30…35 l/mp.

Ploile vor avea și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice, scrie observator.tv.

La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze ce vor depăși 50…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h.

Potrivit ANM, intensificări temporare ale vântului vor fi pe parcursul zilei de miercuri (4 martie) în regiunile estice și sud-estice.

Lasa un comentariu