Spitalul Judetean din Vaslui nu mai are Sectie de Ortopedie

dav

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a dispus măsuri imediate la Spitalul Judeţean de Urgență, după ce, la Secția de Ortopedie au fost depistată o infecţie nosocomială.

Reprezentanţii unităţii medicale au decis ca secţia să fie închisă pentru a avea loc procedura de dezinfecţie.

Managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder, a declarat, pentru postul nostru de radio, că au fost realocate două saloane în alte secţii chirurgicale pentru pacienţii neinternaţi, iar pacienţii infectaţi cu bacteria Clostridium difficile au fost transferaţi la Secţia de boli infecţioase a spitalului: La începutul acestei săptămâni au fost identificate, în secţia de ortopedie traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, trei infecţii cu Clostridium difficile şi, conform procedurii, am anunţat Direcţia de Sănătate Publică despre această situaţie. Echipa de control a DSP-ului s-a deplasat la noi la spital şi, împreună, am luat decizia, pentru a limita răspândirea acestei infecţii, să încercăm să externăm şi să limităm internările în secţia de ortopedie, astfel încât să eliberăm spaţiul secţiei pentru dezinfecţie şi pentru igienizare. S-au realocat trei saloane în alte secţii chirurgicale care nu au adresabilitate în această perioadă pentru pacienţii nou internaţi. Dintre cei infectaţi cu Clostridium difficile, o parte au fost transferaţi la Secţia de Boli infecţioase, astfel încât, începând de ieri până la sfârşitul săptămânii, spaţiul în care funcţionează acum secţia de ortopedie să fie curăţată, dezinfectată şi redată, apoi, circuitului normal al pacientului.

sursa:radioiasi.ro

Lasa un comentariu