O maşină a ars în timp ce rula între localităţile Tocileni şi Stăuceni

O maşină a ars, luni după-amiază, în timp ce rula pe un drum între localităţile Tocileni şi Stăuceni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, în autoutilitară se afla doar şoferul, care nu a fost rănit.

‘În autovehicul se afla doar conducătorul auto, care a reuşit să iasă în momentul în care a simţit miros de fum. După ce a coborât, a observat flăcări în zona compartimentului motor’, a afirmat Lupu.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat faptul că ardea partea din faţă a autoutilitarei, incendiul fiind stins în limitele găsite, scrie agerpres.ro.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Lasa un comentariu