FOTO. Descoperire rară în judeţul Neamţ: un mormânt vechi de peste 2.500 de ani i-a surprins pe arheologii români

Un mormânt vechi care datează de acum 2.500 de ani a fost descoperit, recent, de arheologii Complexului Muzeal Naţional Neamţ, în localitatea Dobreni, potrivit Agerpres.

Descoperirea a venit pe fondul cercetărilor realizate la o movilă funerară. Mai multe astfel de structuri au fost observate într-o zonă împădurită de pe teritoriul localităţii Dobreni, de către arheologul dr. Alexandru Gafincu.

A fost realizată o săpătură într-o movilă funerară, specialiştii reuşind să obţină o serie de informaţii ştiinţifice extrem de valoroase. În interiorul acestuia a fost identificată o groapă de formă aproximativ rectangulară, care avea într-un colţ un vas de lut, de mici dimensiuni, dar foarte friabil.

În partea opusă a gropii au fost identificate resturi de oase umane arse, precum şi câteva piese mai deosebite din bronz. Este vorba de capete de ace în formă de elice şi de o posibilă fibulă. Totodată, au fost identificate şi resturi ale unor mărgele de mici dimensiuni, realizate, cel mai probabil, din chihlimbar.

Descoperire rară în judeţul Neamţ

Pe baza tipologiei pieselor de bronz, dr. Vasile Diaconu a precizat că se poate afirma că acel mormânt de incineraţie aparţine unui interval cronologic cuprins între secolele V-III Î.Hr. sau poate chiar mai devreme. „Ne aflăm în faţa unei descoperiri arheologice foarte valoroase. Este surprinzătoare prezenţa acelor capete de ace în formă de elice, pentru că sunt piese rare la răsărit de Carpaţi şi mai ales că, până în prezent, pe teritoriul judeţului Neamţ, nu se cunosc astfel de descoperiri”, a declarat dr. Vasile Diaconu.

Conform echipei de arheologi, urmează etapa restaurării artefactelor descoperite, care vor aduce informaţii ştiinţifice valoroase despre obiceiurile funerare din perioada getică.

Lasa un comentariu