Duminica protestelor anti-vaccinare!

Sursa foto: Monitorul de Suceava

A fost duminica protestelor anti-vaccinare. În mai multe oraşe din ţară, mii de români au ieşit în stradă să-şi strige nemulţumirea. În Suceava, Sibiu sau Cluj-Napoca, protestatarii au manifestat până s-a înnoptat, nemulţumiţi de măsurile impuse de autorităţi. 

Într-o horă pe muzică tradiţională! Aşa s-a încheiat protestul care a avut loc în Suceava, aseară! Peste o mie de oameni au ieşit în stradă încă de după-amiază, pentru a-şi striga nemulţumirea cu privire la restricţiile impuse de autorităţi şi pentru a manifesta împotriva certificatului verde şi a vaccinării.

Protestatarii au o listă de zece revendicări:

„1. Încetarea tuturor restricțiilor și a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativităţii măștii, revenirea la învăţământ faţă în faţă

2. Abrogarea legii carantinei, legea 55/2020, care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat

3. Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii și facilități, plus program național de profilaxie. În această ordine de idei cerem:

– Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017

– Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva civililor

– Respingerea Pașaportului de vaccinare, instrument de presiune și segregare socială pe criterii medicale

– Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul – adoptată luni, 29 martie 2021

4. Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase

5. Cerem ca Ministerul Sănătăţii și Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români, cât și de medici străini, independent de recomandările OMS și redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici

6. Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum și o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiționate sau nu, a colaborării cu această organizație.

7. Demiterea și anchetarea tuturor celor responsabili pentru situația actuală,

Întrucât suntem perfect conștienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:

8. Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparență, competență și reprezentativitate reală, și care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunități.

9. Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută și slugarnică față de interesele străine.

10. Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare și dezvoltare națională, care să se scoată țara din dezastrul produs de incompetența și inconștiența clasei politice trădătoare.”, conform Monitorul de Suceava.

Proteste împotriva obligativităţii vacinării la locul de muncă

”Libertate” s-a strigat şi în Piaţa Mare din Sibiu. Zeci de persoane au protestat împotriva obligativităţii vacinării la locul de muncă.

Doru Apostu, organizator: Prin această hotărâte CNSU, participarea la proteste a fost limitată la maxim 100 de persoane, obligatoriu toate vaccinate. Exact împotriva la asta protestăm. Nu văd de ce să mă vaccinez ca să particip la un protest antivaccinare.

Protestatarii şi-au strigat oful şi l-au scris şi pe pancarte. Aceştia consideră că hotărârea CNSU este abuzivă şi discriminatorie.

Văd că se încearcă cu orice preţ să ne fie încălcat chiar şi dreptul la muncă. Tot ce se întâmplă este anormal.

Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a fost surprins la ieşirea din Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” de protestatarii supăraţi. Aceştia l-au huidut, deşi în urmă cu doi ani era aplaudat de sibieni.

Citește și A fost identificată o nouă variantă de coronavirus în Franța, cu mutații fără precedent în proteina Spike

Lasa un comentariu