Câțiva localnici au blocat traseul mocăniței de la Moldovița cu un bolovan uriaș

Traseul mocăniței de la Moldovița a fost blocat sâmbătă dimineață de mai mulți localnici. Motivul ar fi că aceștia revendică o suprafață de 190 mp de teren, inclusiv pe o porțiune de câțiva metri pe care trec șinele. Un bolovan de mari dimensiuni a fost amplasat peste șine, iar circulația a devenit imposibilă. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și jandarmerie care încearcă să rezolve problema.

Acel teren nu a fost niciodată al celor care au acum titluri de proprietate. Calea ferată există de 130 de ani, așa încât nu îmi dau seama cum s-au dat aceste titluri de proprietate. Eu nu înțeleg de ce au tăcut timp de mai bine de 10 ani, iar acum și-au adus aminte că sunt proprietari. Din ce știu eu, nemulțumirile au plecat de la faptul că persoanele care au acel teren aveau un chioșc unde oprea mocănița, iar acum aceasta nu mai oprește. Sper să se ajungă rapid la o înțelegere”, a precizat Toader Iliesi.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava.

Lasa un comentariu