Zeci de drone, stații radio și cabluri USB care urmau să ajungă în Republica Moldova, au fost reținute la vamele Leușeni și Sculeni

Funcționarii posturilor vamale Leușeni și Sculeni au prevenit trei tentative de transportare ilicită a dronelor și stațiilor radio.

În primul caz, au fost găsite 23 de drone și 120 de cabluri USB printre bagajele pasagerilor ce se deplasau din Italia spre Republica Moldova. În al doilea caz, o persoană care venea din România spre Moldova avea o dronă nedeclarată. În cel de-al treilea caz, a fost găsit un alt lot de marfă nedeclarat, care era într-un mijloc de transport ce se deplasa din Germania spre Moldova. 

În primul caz, funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un autocar de model „Van Hool”, care se deplasa din Italia spre Republica Moldova, transportând pasageri cu bagaje personale și colete neînsoțite.

În rezultatul controlului vamal, în compartimentul marfar, printre bagajele personale ale pasagerilor au fost depistate mărfuri în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal și anume: drone – 23 unități și cabluri USB – 120 unități, toate nedeclarate controlului vamal.

În al doilea caz, la fel funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un mijloc de transport de model „Ford Ecosport”, care se deplasa din România spre Republica Moldova, la volanul căruia se afla un cetățean al RM, fiind însoțit de către 2 pasageri.

În rezultatul controlului vamal, sub bancheta din spate a autoturismului a fost depistată o dronă, care aparținea unuia dintre pasageri, nedeclarată organului vamal.

În al treilea caz, funcționarii postului vamal Sculeni au supus controlului de specialitate un mijloc de transport ce se deplasa din Germania spre Republica Moldova. În rezultatul controlului vamal, a fost depistat un lot de marfă: stații radio uzate de diferite modele – 8 seturi, garnituri audio Bluetooth – 3 unități, garouri medicale – 10 seturi și încărcătoare pentru stații radio, toate nedeclarate controlului vamal.

În consecință, mărfurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, al. 10 Cod Contravențional al Republicii Moldova.

Sursa: Newsmaker

Citește și 10,260 kilograme de tutun urmau să ajungă pe piața neagră, însă au fost confiscate de Antifraudă de la o firmă din Iași

Lasa un comentariu