VIDEO. Tragedie la Poiana Stampei. Trei tineri au murit după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat

Trei tineri, cu vârste cuprinse în 23 şi 30 de ani au decedat noaptea trecută, după ce s-au răsturnat cu autoturismul în afara parții carosabile.

Accidentul s-a produs în localitatea Poiana Stampei din judeţul Suceava.

Pompieri militari de la Vatra Dornei dar și de la Bistrița Năsăud au fost mobilizați la fața locului. Prima constatate șocantă a fost că în mașină sunt trei tineri, toți încarcerați și inconștienți.

Victimele au fost extrase, s-au încercat manevre de resuscitare, dar toți cei trei tineri erau morți. Mașina răsturnată pe cupolă era realmente un morman de fiare. Primele informații arată că este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani și de alți doi în vârstă de 30 de ani.

Lasa un comentariu