Un polițist a fost reținut după ce a încercat să modifice rezultatele alcoolemiei găsite la un șofer

Un agent de poliție din cadrul IPJ Neamț a fost reținut sâmbătă pentru trafic de influență, după ce a primit 3.200 de lei mită de la un șofer pentru a încerca să schimbe rezultatele testelor de alcoolemie. Polițistul trebuia să intervină pe lângă personalul de la medicină legală astfel încât șoferul să primească doar o contravenție.
“Un agent de poliție din cadrul I.P.J. Neamț a fost reținut ieri, 20 martie a.c., pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, ca urmare a unui denunț formulat de o persoană la Direcția Generală Anticorupție” – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins și primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Persoana avea o concentrație alcoolică peste limita legală.
Scopul intervenției era acela de a determina personalul medical să rețină o concentrație alcoolică mai mică în sânge, astfel încât fapta săvârșită să fie calificată drept contravenție.
Agentul de poliție a returnat banii persoanei care a formulat denunțul. Polițistul a fost reținut 24 de ore și are propunere de arestare preventivă.

Editor: Cristina Strat

Lasa un comentariu