Un bărbat s-a prăbuşit cu parapanta într-o localitate din Neamț. Acesta va fi adus cu un elicopter SMURD la Iaşi

Un bărbat s-a prăbuşit cu parapanta în localitatea Stejaru – comuna Pângăraţi. Acesta va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transferat la o clinică de specialitate din Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că victima a fost transportată iniţial la Unitatea de Primiri Urgenţe din Piatra-Neamţ, iar medicii de aici au decis să solicite elicopterul SMURD.

Un bărbat s-a prăbuşit cu parapanta

Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat de aproximativ 40 ani, din Bacău, în timpul unui zbor de agrement cu parapanta, a suferit un accident. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.

Alţi doi parapantişti care se aflau alături de victimă au coborât în siguranţă pe pământ.

Sursa: AGERPRES

Înțepătura de albină poate fi letală. 10 lucruri care vă pot salva viața.

Înțepătura de albină poate fi letală! Ieri un bărbat din Iași a murit după ce a făcut șoc anafilactic în urma înțepăturii de albină. Bărbatul era originar din comuna ieşeană Ion Neculce. Intervenția rapidă este esențială iar adrenalina e regina terapiei în cazurile grave.

Dr. Tudor Ciuhodaru, Medic Primar Medicină de Urgență ne spune 10 lucruri care ne pot salva viața, atunci cînd suntem atacați de o albină.

Lasa un comentariu