O persoană a leşinat şi a căzut la un centru de vaccinare

Un accident grav a avut loc în această seară la centrul de vaccinare de la Casa de Cultură a Studenţilor.

O persoană a căzut pe rampa de scări din incinta clădirii, după ce a fost vaccinată. Persoana este în stare inconştientă iar un echipaj medical a intervenit să îi ofere primul ajutor.

Din primele informatii, este vorba despre un bărbat de 23 de ani, usor supraponderal. El a făcut vaccinul și aștepta cele 15 minute de dupa imunizare. Barbatului i s-a facut rau, s-a rezemat de o balustrada și a cazut in gol. Tanarul vorbea cu medicii cand a fost preluat de echipajul de urgenta, scrie ziaruldeiasi.ro.

„Este un bărbat de 23 ani cu o stare lipotimică postvaccinală, posibil o reacție vagale (n.r. – batai accelerate ale inimii) în cele 15 minunte postvaccin. El s-a aplecat peste balustrada și a căzut de la etajul 1. Este policontuzionat, fără fracturi sau sângerări, stabil hemodinamic. La UPU i se vor face investigații pentru trauma. Nu are fracturi sângerare externe, este conștient. Nu are elemente de reacție alergică”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Vasile Cepoi, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, a explicat că nu este vorba de o reacție post-vaccinare, în cel mai rău caz să fi fost o scurtă stare de amețeală. Bărbatul nu a respectat cele 15 minute pentru a sta sub observație, iar după ce a primit adeverința, la 2 minute după ce a fost imunizat, s-a ridicat și a vrut să plece. Atunci a amețit și a căzut peste balustradă.

„Nu are legătură cu vaccinul, ci cu faptul că nu a mâncat. În loc să stea cele 15 minute acolo, a zis că nu are nimic, s-a ridicat să plece și l-a luat cu amețeală când a ajuns la balustradă. A scăpat destul de ieftin, nu are fracturi, este monitorizat să nu aibă vreo problemă internă. Era la primă doză pentru că era vorba de serul de la Johnson & Johnson”, a explicat Vasile Cepoi.

Lasa un comentariu