O femeie trăia alături de 14 câini și 3 pisici, plus cadavre de animale, într-o locuință total insalubră

Imagini înfiorătoare, din locuința unei femei care trăia în condiții insalubre, alături de aproape 20 de animale bolnave, câini și pisici, închise într-o cameră cu ferestrele bătute în cuie, au fost făcute publice de către reprezentanții Asociației „Casa lui Patrocle”, chemați să le preia în îngrijire.

“Toți câinii stăteau închiși într-o cameră. Ferestrele erau bătute în cuie. În acea cameră trăiau, dormeau, mâncau, se înmulțeau. Nu, nu ieșeau niciodată afară, după spusele femeii, de teamă să nu-i piardă. Două sau trei femele cu lactație, însă fără pui, toți au murit. Altele extrem de gestante. Absolut toți câinii cu demodex și râie, la fel și pisicile. Într-o anexă zăceau cadavrele. Ținem să precizăm din start că biata femeie ne-a dat animalele de absolut bună voie, fiind ea însăși convinsă că nu le poate oferi un minim de trai decent”, au spus reprezentanții asociației de protecție a animalelor, care au preluat din casa femeii 14 câini și trei pisici.

Situația neobișnuită a femeii care transformase locuința într-un fel de adăpost de animale s-a aflat ca urmare a unei reclamații primite la postul de Poliție Mușenița, conform căreia Niculina Sidoriuc, de 64 ani, din satul Băncești, deține mai multe animale, respectiv câini și pisici, în condiții improprii.

Miercuri, polițiștii, însoțiți de un inspector al Direcției Sanitar Veterinare Suceava – circumscripția Siret, reprezentanții Asociației „Casa lui Patrocle” și un reprezentant din cadrul Primăriei Mușenița s-au deplasat la locuința persoanei reclamate, constatând faptul că cele sesizate se adeveresc.

Femeia, care trăia împreună cu animalele, în condiții insalubre, a recunoscut că este depășită de situație, nemaiavând spațiu pentru adăpostirea animalelor și resurse financiare pentru a le asigura hrana, fiind de acord cu predarea animalelor deținute Asociației „Casa lui Patrocle”, pentru a le trata și pentru a le oferi hrană corespunzătoare.

“Dincolo de povestea animalelor salvate azi, ne șochează povestea acestei femei care are nevoie de ajutor. De la normalitate la haos este doar un pas, iar aici am găsit nu haos – ci un dezastru. O femeie singură și vulnerabilă, cel mai probabil cu discernământ diminuat, care trăiește în condiții inumane, într-un focar de infecție care amenință toată comunitatea. Nu ne-am dus să judecăm, nici să blamăm, nici să aruncăm cu pietre, ci ne-am dus să ajutăm… Noi ne-am făcut treaba. Benevol și din moralitate. Avem impregnat în minte, suflete și haine un miros pe care doar timpul îl va putea scoate. Am salvat 17 suflete cărora le vom oferi un trai bun și familii. Cerem sistemului să salveze un singur suflet, atât. Al unei femei depășite din toate punctele de vedere”, au mai spus reprezentanții asociației de protecție a animalelor.

Niculina Sidoriuc a fost sancționată contravențional de către lucrătorii din cadrul DSV Suceava – Circumscripția Siret conform  HG 984/2005, dar asta nu o ajută cu nimic pe femeie, care are nevoie de o curățenie generală, să scape de gunoaie și cadavrele ce putrezesc lângă casă, iar apoi de semenii ei pentru a trece peste problemele cauzate de sărăcie și singurătate.

Sursa: www.monitorulsv.ro

Lasa un comentariu