Manifestarea „Spune NU drogurilor! Informare. Prevenire. Intervenție”

Manifestarea „Spune NU drogurilor! Informare. Prevenire. Intervenție”! Asociația YUFest, Iași TV Life și Inspectoratul Școlar Județean Iași au lansat pe data de 12.01.2022, la Colegiul Național Iași filmul „Spune NU drogurilor!”, sub genericul „Spune NU drogurilor! Informare. Prevenire. Intervenție”.

Manifestarea s-a realizat la inițiativa Asociației YUFest, în cadrul unui proiect finanțat de Consiliul Județean Iași. Proiectul își propune dezvoltarea unei atitudini responsabile față de efectele consumului de substanțe interzise, în rândul adolescenților.

Manifestarea „Spune NU drogurilor!”

Mai multe exemplare în format DVD ale acestui film educativ vor ajunge în școlile din județul Iași pentru a fi valorificate ca material suport în cadrul activităților organizate cu elevii pe această temă. Evenimentul s-a bucurat de prezența domnului Marius Manea, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași, a doamnei Ramona Nechifor, agent-şef în cadrul Biroului de analiză şi prevenire a criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, a doamnei Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al aceleiași instituții.

De asemenea, printre invitați s-au numărat și domnul Conf. Dr. Lucian Eva, medic primar neurochirurg, manager al Spitalului de Neurochirurgie Iași, doamna Lia Anton, manager Iași TV Life, doamna prof. dr. Elena Calistru, director al Colegiului Național Iași şi reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Iași. Întâlnirea a fost coordonată de prof. Larisa Târzianu, inspector pentru activități educative în cadrul I. S.J. Iași.

Lasa un comentariu