Mama și concubinul fetiței de doi ani care a murit în cada cu apă, ar putea primi o închisoare pe viață sau între 15 și 25 de ani

Noi detalii ies la iveală în cazul Sofiei, fetiţa de doi ani din Iaşi care a murit pe 12 septembrie, după ce a fost lăsată nesupravegheată în cada plină cu apă.

Dosarul în care sunt cercetați mama și concubinul acesteia a fost preluat de procurorii criminaliști după ce legiștii au găsit pe trupul fetiței de doi ani leziuni care conduc la ipoteza că micuța a fost agresată în mod intenționat.

În urma unor analize, s-a constatat că leziunile ar avea legătură cu decesul micuței, iar dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind modificată și încadrarea juridică din ucidere din culpă în cea de omor calificat și tentativă de omor calificat.

Astfel, în cazul omorului calificat pedeapsa este închisoare pe viață sau închisoare între 15 si 25 de ani, în timp ce pentru ucidere din culpă, pedeapsa maximă pe care judecătorul o poate acorda este de 5 ani.

„Noi ne-am declinat competența de soluționare a dosarului către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Există suspiciunea că violențele care i-au cauzat moartea ar fi fost intenționate și dosarul nu mai era de competența noastră, ci de cea a unui procuror criminalist”, a declarat, Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Mama Sofiei, fetița de doi din Iași care s-ar fi înecat în cadă, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, vineri, 17 septembrie. Alături de femeie a fost arestat și concubinul acesteia.

Sofia, fetița de doi ani, a ajuns în comă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași în seara zilei de 7 septembrie. Mama micuței le-ar fi declarat medicilor că a lăsat-o nesupravegheată în cadă câteva secunde, iar copila s-a înecat. Din nefericire, eforturile medicilor au fost în zadar, iar fetița a pierdut lupta cu viața duminică seară.

Sursa: Știrea de Iași

Citește și De la începutul anului școlar, 827 de elevi și studenți și 182 de profesori au fost confirmați pozitiv

Lasa un comentariu