Aeroportul Iaşi, pe locul III în ţară după Cluj-Napoca şi Timişoara

Reprezentanţii Aeroportului Iaşi au anunţat pe pagina de socializare rezultatele privind traficul de pasageri pe luna septembrie. 

„Potrivit datelor oficiale, în luna septembrie a.c. Aeroportul Iaşi a înregistrat 96,553 de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi, traficul fiind în creştere cu 83,88 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când 52.507 de persoane au folosit serviciile aeroportului.

Iar în ceea ce priveşte numărul de mişcări ale aeronavelor, în septembrie au fost 857 de decolări şi aterizări, mai multe cu 40,95% faţă de perioada similiară a anului 2020. În total, de la începutul anului şi până în prezent, Aeroportul Internaţional Iaşi a fost tranzitat de 460,010 persoane. Traficul aerian, la nivelul întregii ţări, a înregistrat un avans de 119 procente comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată într-o postare pe Facebook a reprezentanţilor Aeroportului Iaşi.

Raportat la numărul de pasageri de pe celelalte aeroporturi regionale, la finalul primei luni de toamnă, Iaşul se situa pe locul 3, după Cluj-Napoca şi Timişoara, conform datelor transmise de AAR. Dacă este luat în calcul şi Bucureştiul, atunci Iaşul este pe locul IV în ţară

Sursa: ZDI

Citește și POLIȚIȘTII DE LA TRANSPORTURI TRANSMIT RECOMANDĂRI PREVENTIVE PELERINILOR

Lasa un comentariu