Zi de doliu naţional în Israel, după tragedia de pe Muntele Merat

În Israel, duminică este zi naţională de doliu, după o învălmăşeală, de vineri dimineaţă, în care 45 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Ei au fost blocaţi pe un drum îngust, pe Muntele Meran, unde se strânseseră până la 100.000 de persoane, majoritate evrei ultraortodocşi.

Toate drapelurile israeliene de pe clădirile oficiale au fost coborâte în bernă, în onoarea celor decedaţi.

Familiile celor care au fost deja înmormântaţi îşi încep priveghiul de o săptămână, cunoscut în tradiţia evreiască drept Shiva. Majoritatea victimelor au fost până în acest moment identificate în mod oficial. Printre ele se numără cel puţin 12 copii şi adolescenţi, printre care şi două grupuri de fraţi.

Ministrul securităţii Publice din Israel, Amir Ohana, a afirmat că îşi asumă responsabilitatea, dar a adăugat că acest lucru nu înseamnă că este vinovat. 

Lasa un comentariu