VIDEO. Dr. Carmen Dorobăț: „52% dintre pacienții internați la Iași cu COVID-19 s-au vindecat“

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ Iași, dr. Carmen Dorobăț, a declarat că procentul pacienţilor vindecaţi este de 52% la Iaşi, procent cu mult peste media naţională care este de 33,3%.

„Am avut peste 400 de pacienți internați și peste 200 de pacienți vindecați, la care se adaugă și cei 51 de pacienți cu forme ușoare și asimptomatici, externați de la Spitalul CFR, spital care ne-a sprijinit în această perioadă. Ca urmare, am calculat ceea ce înseamnă pacient vindecat, iar la noi înseamnă 52%, deci un procent mult peste media națională care este de 33,3%.

Trebuie spus că în managementul pacientului, în spital, am respectat din punct de vedere terapeutic protocolul de la nivelul Ministerului Sănătății. Subliniez faptul că, în același timp am gândit sau mai bine spus, am croit de la pacient la pacient, conform patologiilor asociate, conform medicației pe care aceștia o aveau deja pentru alte boli cronice terapia pentru fiecare în parte”, a spus Carmen Dorobăț.

Lasa un comentariu