VIDEO. “Beleaua” Corduneanu sfidează poliţia şi izolarea cu o petrecere în aer liber

Adrian Corduneanu, poreclit „Beleaua”, a organizat, luni, o petrecere la iarbă verde, potrivit libertatea.ro.

Interlopul a sărbătorit logodna unei persoane din familie, unde s-au strâns mai mulţi cunoscuți. Nu au lipsit băutura, mâncarea și muzica dată la maximum.

Adrian Corduneanu a transmis totul live pe Facebook. Pe pagina sa de socializare a postat fotografii, dar și filmulețe care țin mai bine de o oră. Interlopul a evitat să spună locația în care se află.

”Să ne sune ei să-i dăm adresa. Să ne sune că aici nu e semnal pe net”, spune un bărbat. La scurt timp, Adrian Corduneanu îi spune uneia dintre rude să le trimită invitaților adresa prin mesaj pentru că lumea nu trebuie să afle unde sunt. ”Lasă măi Poliția! Poliția să prindă infractorii să prindă hoții de cai, de găini. Noi aici suntem la curte la noi, în familie”, spune Corduneanu în timpul live-ului. Imediat îi sare în ajutor și un prieten: “Nu aveam noi treabă. E la bunica în curte. Trebuie să-i fac pomana de 40 de zile”, zice un alt bărbat.

Lasa un comentariu