Vasile Cîtea: Pactul Naţional pentru Sport, o urgenţă imediată!

După Olimpiada de Vară de la Beijing în care România a regresat putenic, câştigând doar 8 medalii olimpice, a apărut din ce în ce mai mult necesitatea unei noi strategii care să schimbe realitatea din sportul românesc, o strategie ale cărei principii să se constitutie în Pactul Naţional pentru Sport, după modelul Pactului Naţional pentru Educaţie.

Din păcate, privim cu nostalgie către trecut, către Olimpiada de Vară de la Los Angeles în care România a obţinut un număr de 53 de medalii din care 20 de aur, o performanţă extraordinară!Relevanţa pentru noi o reprezintă ciclurile olimpice 1996 – 2000 şi 2000 – 2004, în urma cărora România a caştigat la Sydney, în anul 2000 un număr 26 de medalii şi la Atena, în anul 2004 un număr de 19 medalii.

Din păcate, începând cu Olimpiada de la Beijing şi continuând cu Olimpiada de la Londra, numărul medaliilor a scăzut constant, rezultatele ultimelor 2 cicluri olimpice însumând 4 medalii la Rio şi 4 medalii la Tokio.

La Tokyo doar doua federaţii au urcat pe podium (Canotaj şi Scrimă) şi foarte puţine au reuşit să obţină locuri în sferturile competiţiei care se punctează.4 medalii la Tokyo în contextul în care, la începutul anului, ministrul de resort estima un număr de 8 -10 medalii, iar cu 8 zile înainte de a începe Jocurile Olimpice, specialiştii în domeniu sperau la un număr de 6 medalii.

Dacă în perioada 1996 – 2004 am ţinut steagul performanţelor sus, interesant ar fi să întelegem ce s-a întâmplat după anul 2004 când s-a manifestat un puternic regres. În realitate, regresul a fost favorizat de faptul că nu s-a întamplat nimic, deşi:- Legea 69/2000 a fost modificată de foarte multe ori şi ca urmare a propunerilor federaţiilor naţionale, şi ca urmare a propunerilor Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, şi ca urmare a negocierilor cu reprezentanţii Consiliul Concurenţei, ultima modificare fiind prin Legea 90/2018, fără a se stimula sau obliga administraţiile publice locale la finanţarea sportului local.

Faptul că Legea 69/2000 prevede doar posibilitatea ca administraţiile locale să sprijine sportul local nu a fost foarte convingator pentru autorităţile locale care au făcut din finanţarea unor evenimente sportive simple exerciţii de imagine şi atât, fără o strategie coerentă de dezvoltare şi finanţare pe minim 4 ani de zile.- Legea Educaţiei Naţionale a fost schimbată de multe ori, fiind unul din actele normative care a suferit între cele mai multe modificări şi completări, dar niciodată nu s-a pus în acord cu dispoziţiile Legii 69/2000, în materia orelor de educaţie fizică din trunchiul comun.

Deşi au existat numeroase consultări pe acest subiect, deşi au fost depuse numeroase propuneri de modificare şi coroborare a dispoziţiilor celor 2 legi menţionate, cele 3 ore de sport pentru gimnaziu şi 2 ore de sport pentru liceu, privite fiind ca un minim absolut necesar, nu au primit undă verde nici în acest moment.

– Cluburile Sportive Școlare se află, de la mijlocul anilor 2000 în subfinanţare, deşi Legislativul a adoptat normative de descentralizare şi preluare a acestor cluburi de către administraţiile publice locale, procedura efectivă a întarziat însă sa îşi producă efectele.

– Nu s-a întâmplat nimic în ceea ce priveşte infrastructura şcolară pentru sport. Deşi în infrastructura mare şi aici ma refer la stadioane sau săli polivalente, administraţiile publice locale au făcut câte ceva în acest sens, infrastructura şcolară a ramas în urmă şi acolo unde au fost reabilitate sălile de sport şi terenurile de sport şcolare, nu a existat întelepciunea de a se prioritiza intervale orare pentru pregătirea gratuită a sportivilor legitimaţi la LPS -uri şi CSS -uri, unităţile şcolare preferând să închirieze respectivele terenuri, la privaţi, pentru obţinerea de fonduri.

– Da, s-au făcut stadioane şi Săli polivalente, dar nu s-au construit baze de pregătire/ cantonament moderne, nu s-au construit baze olimpice, centre olimpice de pregatire, perfecţionare, educaţie şi recuperare.-Codul Fiscal, Legea 500/2002 a Finanţelor Publice, Legea Finanţelor Publice Locale cât şi Legea Sponsorizării nu s-au coroborat în sensul acordării de facilităţi fiscale importante pentru cei ce au procedat sau pentru cei ce ar avea de gând să facă sponsorizări sau acte de mecenat către cluburile sportive profesioniste sau amatoare, deşi din 2004 până în prezent au existata numeroase modificări ale acestor acte cu caracter normativ.

-Și nu în ultimul rând, nu regăsim un Registru funcţional al Bazelor Sportive din România.

Fără o strategie adecvată care să conducă la modificarea de urgenţă a legislaţiei în domeniile menţionate deja şi fără o strategie pe termen lung pe minim 3 – 5 cicluri olimpice, adică 12 – 20 de ani şi de prioritizare a unor ramuri sportive după modelul vecinilor noştri de la vest, sportul românesc nu va avea nicio şansă, afundându-se şi mai mult în mediocritatea care l-a caracterizat, începând din anul 2008 până în prezent.

(Comunica de presă: Vasile Cîtea , deputat PSD Iași)

Lasa un comentariu