Vasile Cîtea: „Despre minciună, ca doctrină liberală”


„Prestigiul unei guvernări nu rezidă în minciună. Un guvern perceput de popor ca propagator zilnic şi constant de minciuni nu poate genera decât neîncredere. Desigur, guvernul în cauză devine sursa de anecdote şi de zeflemea populară. Minciuna nu înseamnă doar ascunderea realităţii, ci şi sporirea adevărului cu invenţii penibile, incredibile, ridicole. Guvernul Orban jonglează cu date şi cifre. Cifrele, în sine, nu mint, dar depinde de cine le măsluieşte, mai ales dacă îşi ascunde identitatea sub acronime pseudo-ştiintifice. Politica înseamnă negociere, nu minciună. Negocierea politică nu presupune doar furt de primari şi parlamentari, aşa cum au înţeles peneliştii. Furt în toată regula, pentru că este făcut sub ameninţări şi presiuni. Se observă că guvernul liberal a învăţat ceva valoros de la clanurile interlope pe care le păstoreşte! Însuşi Ludovic Orban a dobândit abilităţi specifice: aroganţă, insolenţă, ţâfnă, parapon-toate tivite cu minciuni. Deşi târziu şi fără consecinţe notabile pentru guvernarea lor pernicioasă, colegii liberali ar trebui să conştientizeze că, în politică, minciună este cea mai sigură cale spre sărăcie şi marasm social.”

sursa: comunicat de presă remis de către Birou parlamentar Deputat Vasile Cîtea

Lasa un comentariu