Vasile Cîtea: 24 ianuarie, ziua care ne amintește că trebuie să fim mai uniți

Ziua de 24 ianuarie este una cu o mare însemnătate pentru toți românii. Este ziua Unirii Principatelor Române, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De altfel, Mica Unire este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate. Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar câteva zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1859, Cuza este ales și domn al Țării Românești. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat, de fapt, un succes hotărâtor în lupta pentru Unire, a însemnat începutul procesului de constituire a statului naţional român.

Unirea Principatelor Române reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit. Mica Unire a fost un eveniment de mare importanță, practic primul pas făcut pentru nașterea statului național unitar român. Eveniment care a pus bazele marii uniri din 1918.

Se împlinesc acum 163 de ani de la Mica Unire. A trecut o perioadă lungă de timp în care statul nostru s-a transformat radical, s-a modernizat, a evoluat. Societatea, în ansamblul ei, a evoluat foarte mult și s-a schimbat în bine.

Trăim timpuri mai bune acum si avem acces la o mulțime de lucruri pe care nu le aveam înainte, la tehnologie, educație, sănătate, la resurse la care cei care au trăit înaintea noastră doar visau.

Însă chiar dacă au trecut de la Mica Unire atât de mulți ani, unele învățături de atunci rămân valabile și în prezent. Și poate că cea mai importantă lecție pe care ne-o dă ziua de 24 ianuarie este aceea că doar uniți putem reuși.

Adaptată această sintagmă la vremurile pe care le trăim, cred că doar uniți putem opri pandemia. Doar uniți putem trece peste momentele de cumpănă pe care le aduce acest virus. Doar uniți putem readuce economia pe făgașul cel bun și putem opri creșterea alarmantă a prețurilor. Doar uniți putem face ca România să meargă mai bine, să nu se mai blocheze la fiecare impas prin care trece. Doar uniți putem construi un sistem sănătos în care să trăiască demni și copiii noștri. Să nu mai fie nevoiți să plece în afară să se trateze, să învețe sau să lucreze. Sunt convins că România are potențial și poate oferi exact ceea ce oferă și țările din Vest.

Putem face din țara asta una în care să trăiești decent și cu mândrie că ești român.

La mulți ani, România! La mulți ani, români! Doar uniți schimbăm în bine soarta țării!

Lasa un comentariu