Vărul Simonei Halep este foarte aproape de primul său meci la FCSB. „Este un atacant cu mult potențial”

FCSB are mari probleme înaintea cu FC Argeș din etapa cu numărul 4 din Liga 1. Echipa este decimată din cauza pandemiei de COVID-19. După ce au improvizat în partida Backa Topola din Europa League, roș-albaștrii sunt nevoiți să trimită pe teren mai mulți jucători foarte tineri la partida din campionat. Vărul Simonei Halep, Dimciu Halep, ar putea primi botezul la formația de seniori, relateaza prosport.ro

FCSB a transferat în mare grabă doi jucători. Portarul Cătălin Straton de la Dinamo și Daniel Graovac de la Astra sunt gata să se alăture grupării patronate de Gigi Becali. Mihai Pintilii a fost nevoit să improvizeze destul de mult în partida din Europa League după ce a aflat că nouă jucători sunt infectați cu noul coronavirus. Va fi nevoit să trimită mulți copii pe teren și în duelul de duminică în care FCSB va înfrunta FC Argeș. În aceste condiții, echipa ar putea arăta altfel:

Udrea – Pantea, Trif, Tand, Botezatu – Timiş, Oct. Popescu, Ardelean – Horşia, Istrate, R. Ion

Vărul Simonei Halep, la un pas de debutul la FCSB

În lotul convocat de Mihai Pintilii se va afla și vărul Simonei Halep. Dimciu Halep are 20 de ani și sezonul trecut a jucat la Farul Constanța. Negocierile pentru un nou contract s-au împotmolit, așa că jucătorul a avut cale liberă spre FCSB.

„Dimciu este un jucător tânăr, un fotbalist bun, care are potențial. I s-a terminat contractul cu noi și de aceea a plecat la FCSB. Aș fi vrut să discut cu el înainte, dar nu am putut din cauza pandemiei de COVID-19. Ne-am limitat doar la un minim necesar. Așa că acum nu-mi rămâne decât să-i urez succes la FCSB”, a spus Ciprian Marica, președintele Farului, despre fotbalistul care măsoară 174 de cm.

Iată lista celor 19 infectați de la FCSB:

  • Ovidiu Kurti – kinetoterapeut
  • Marius Popa – antrenor de portari
  • Anton Petrea – antrenor principal
  • Thomas Neubert – preparator fizic
  • Horea Codorean – preparator fizic
  • Sorin Cristof – kinetoterapeut
  • Bogdan Stoica – analist video
  • Marius Ianuli – team-manager
  • Mihai Stoica
  • Andrei Vlad – portar
  • Andrei Miron – fundaș central
  • Iulian Cristea – fundaș central
  • Ovidiu Popescu – mijlocaș
  • Ionuț Vînă – mijocaș
  • Darius Olaru – mijlocaș
  • Florin Tănase – mijlocaș
  • Andrei Pandele – mijlocaș
  • Sergiu Buș – atacant

Lasa un comentariu