Un șofer rupt de beat, fără permis, cu pasageri alături, a răsturnat mașina

O mașină s-a răsturnat joi seara într-o râpă din localitatea Dumbrava. În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Șoferul era beat pulbere și nici nu avea permis de conducere.

În autoturismul Golf 4 se aflau patru pasageri. Mașina a pus la pământ un gard și a căzut într-o canalizare. Șoferul a fost testat și avea 1,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat, scrie ziaruldeiasi.ro.

Superiorii din Poliție au urmărit imaginile postate pe internet de la fața locului și au observat că agenții care au intervenit nu purtau măști de protecție. Ei au decis să ia măsuri. De acum înainte, toți polițiștii vor fi nevoiți să poarte măști la intervenții.

Lasa un comentariu